Cultură

Ziua Culturii Naţionale, celebrată la Biblioteca Judeţeană „Kájoni János”

a
admin
2,036 vizualizări
1 min citire

Ziua Culturii Naţionale, celebrată la Biblioteca Judeţeană „Kájoni János”

Biblioteca Judeţeană „Kájoni János” din Miercurea-Ciuc organizează un eveniment special dedicat valorilor morale şi culturale româneşti, marcat cu ocazia Zilei Culturii Naţionale. Conform reprezentanţilor Bibliotecii, activitatea, intitulată „Valori morale şi culturale ale românilor de poveste”, se va desfăşura pe data de 15 ianuarie, între orele 12:00 şi 14:00, la sediul instituţiei.

Programul are ca obiectiv principal dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba română şi aprofundarea semnificaţiei acestei zile de sărbătoare naţională. „Elevii participanţi vor avea ocazia să descopere poveştile unor mari personalităţi ale culturii române, precum scriitorul Ion Luca Caragiale şi sculptorul Constantin Brâncuşi, prin intermediul unor activităţi practice şi creative”, a transmis Biblioteca Judeţeană.

Pe lângă atelierele dedicate tinerilor, publicul va putea vizita o expoziţie tematică dedicată personalităţilor culturale româneşti. (E.Ş.)

Distribuie articolul:

Articole similare