„Contemporani cu veşnicia”
Fata Popii s-a întors acasă!
S-a stins ca un fulger pe cerul „secuiesc” al Gheorgheniului „harghiteanca” (de adopţie, moldoveancă de baştină) Petronela Apopei (1974-2025). Nu va dăinui prea mult nici lumina creaţiei sale în zona în care a trăit mare parte a vieţii, spaţiu geografic măcinat de orgolii interetnice, „areal refractar la alteritate” cum definea „ţinutul” preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.
Neocolită de patimi omeneşti, Petronela s-a străduit să percuteze la datoriile de cetăţean onest al ţării şi ambasador angajat al spiritualităţii, să-i convingă pe cei din jur că singura şansă de supravieţuire şi – de ce nu?! – de apropiere este cultura, aşa cum susţinea şi milita şi un distins precursor al ei şi al meu, profesorul Teodor Chindea, ani buni director al Liceului „Sfântu Nicolae” din orăşelul harghitean de pe Belchia. Deocamdată, alte nume continuă să domine şi să înnegureze orizontul cultural al oraşului, înghesuind localnicii în bule distincte.
Etnic, nu şi spiritual. Mai străluceşte aura unui Salaman Ernö, emanând mesaje derutante prin bustul statornicit în faţa liceului care la vremuri roşii i-a împrumutat numele poetaşului proletar din zona industrială a orăşelului, din Alsegh. Resetarea valorică s-ar impune, dar nu are cine să o facă.
Oameni de valoare reală, nu făcături fariseice proletcultiste, ar exista de ambele părţi. Din păcate, nici confraţii Petronelei români din capitala judeţului harghitean nu au primit-o cu dragoste frăţească. Deşi avea ce spune, apariţiile ei publice s-au rărit treptat.
Se pare că, dincolo de verbul tăios şi de metaforă, avea şi o guriţă mai mare, care genera adversităţi. Poetă delicată, constituţie firavă ascundeau un caracter de piatră. Nu suporta nedreptatea.
Şi a avut parte cât încape, mai cu seamă în parcursul didactic.
„Fata Popii” o apelam, direct sau prin telefon. Apelativ acceptat şi de ea. Ne cunoşteam de nişte ani buni, am beneficiat de cronici favorabile şi încurajare de a continua să scriu.
Deşi despărţite prin doar 9 km baştina mea şi „habitatul” ei, ne-am cunoscut departe, în nordul românesc, unde „se agaţă harta în cui”, la o reuniune culturală organizată de Romeo Roşianu, cunoscut şi preţuit animator cultural stabilit în Baia Mare, dispărut şi el în aceeaşi lună şi an cu Petronela.
Poetă fină, dar caracter de piatră, parcă spre a-şi motiva prenumele, Petronela nu suporta nedreptatea, de care a avut parte cu prisosinţă, mai cu seamă în cariera sa didactică. Uneori era prea vocală. A nu uita, venea din Hangu (sat Buhalniţa), fiind sinonim pentru glas. A fost un hang duios al… Hangului şi glas autorizat al literaturii. Era membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala băcăuană.
Poetei i-a plăcut şi zborul la propriu, nu doar al gândului. Nu degeaba a urmat Liceul de aviaţie „Henri Coandă” din Bacău. Dar, filoloagă şi poetă, ne-a condus cu dibăcie şi har zborul printre stele.
Printre ultimele creaţii: „Contemporan cu veşnicia” – volum de critică literară apărut în Editura Rafael. Mai înainte cu un an, dăltuise şi poeme în piatră – „Poemele P(i)etrei”.
Cu orgoliul creatorului, se credea contemporană cu veşnicia. Se credea din piatră. Dar s-a stins ca un fulger pe cerul „secuiesc” al orăşelului ce veşniceşte numele unui Gheorghe alăturat Sfântului Nicolae. A lăsat nişte urme greu de ignorat sau de estompat, dar urgiile înving până la urmă şi semeţia pietrei.
Mea culpa, am aflat ceva mai târziu de plecarea pretimpurie a Petronelei, „om tânăr şi scriitor talentat”, cum apreciau confraţii ei băcăuani, la Tatăl ei şi al nostru. Nu i-a fost greu unui nenorocit de cancer să o răpună în scurtă vreme. Cu nici două luni înainte de nenorocire, am întrebat-o la telefon dacă vine la „Sesiunea Lăcătuşului” de la Sfântu Gheorghe.
Răspunsul m-a dat peste cap, dar speram că glumeşte: „Nu ştiu dacă vin. Am nişte dureri de cap şi – după o scurtă ezitare – am şi nişte cancer”. Nu glumea!
Nu mi-a răspuns la ultima felicitare de sărbători şi nu-mi va mai răspunde nici la apelul telefonic. S-a retras ACASĂ, într-un meleag mirific, umbrit de codri de brad şi scăldat de apa Lacului Bicaz.
Adio, Fata Popii! Ţi-ai făcut datoria pământeană. Dumnezeu să te aibă în pază, în ceata îngerilor-poeţi, sau poeţi-îngeri, strămutaţi în Marele Cenaclu Interstelar. Acolo sus, îţi vei afla liniştea şi preţuirea de care nu ai avut parte aici, printre noi şi „ai noştri”. Veşnic tânără şi ferice, Acolo, unde nu este nici durere, nici întristare…
Spre cinstea lor, un grup de dascăli români din Gheorgheni s-au alăturat celor care au însoţit-o pe profesoara-poetă pe ultimul drum, încredinţând-o pământului natal, din care s-a ivit în urmă cu 51 de ani.
Mihai SUCIU