Kata Mandel, harghiteanca care va fi purtătoare de drapel la Jocurile Olimpice de Iarnă
Ne mai despart două zile până la ceremoniile de deschidere ale Jocurilor Olimpice de Iarnă. În premieră, la JO Milano Cortina 2026 vor fi organizate patru ceremonii de deschidere: una principala, la Milano, care va fi transmisă în direct de posturile de televiziune din întreaga lume, şi trei secundare, la Cortina, Livigno şi Predrazzo.
România a desemnat şapte purtători de drapel, astfel: Julia Sauter (patinaj artistic) – Milano; Kata Mandel (snowboard) şi Alexandru Ştefănescu (schi alpin) – Livigno; Daniela Toth (schi sărituri) şi Paul Pepene (schi fond) – Predazzo; Raluca Strămăturraru (sanie) şi Mihai Tentea (bob) – Cortina.
Alături de Kata Mandel, din Harghita vor mai fi prezenţi la Jocurile Olimpice Bartalis Henrietta (tot la snowboard), Kinda Geza – antrenor principal şi Zoltán Reisz – antrenor secund.
Înainte cu aproximativ o săptămână de debutul Jocurilor Olimpice, am reuşit să luăm câteva impresii de la cele două sportive şi de la antrenorul Kinda Geza. După ce zilele trecute am publicat discuţiile cu Kinda Geza şi cu Bartalis Henrietta, iar acum, cu doar câteva zile înainte de statul JO, vă propunem materialul dedicat celei care va fi şi purtătoare de drapel.
– Te rog să te prezinţi în câteva cuvinte.
– Am 19 ani şi sunt din Miercurea-Ciuc. Am început să practic snowboardul la vârsta de 5 ani. Am doi fraţi mai mari, care deja practicau snowboardul, şi mi-a plăcut pentru că era la noi un sport nou şi diferit, cu un stil mai liber şi mai modern. Am ales snowboardul în locul schiului pentru dinamica sa şi elementele tehnice mai interesante.
– Ne mai despart doar câteva zile până la debutul Jocurilor Olimpice Milano Cortina 2026. Cum te pregăteşti în această perioadă?
– În această perioadă pregătirea este intensă, încerc să îmi menţin o bună condiţie fizică, să îmi îmbunătăţesc tehnica şi să rămân echilibrată din punct de vedere mental, pentru a fi în cea mai bună formă la start.
– Cât de mare a fost munca de a fi prezente la Milano Cortina 2026?
– Au fost mulţi ani de antrenamente zilnice, împreună cu antrenorii, cu multă muncă, disciplină şi sacrificii. Au existat şi momente dificile, dar dorinţa de a progresa şi pasiunea pentru acest sport m-au ajutat să merg mai departe. Prezenţa la Jocurile Olimpice este rezultatul unei munci constante de echipă.
– Atât tu, cât şi Bartalis Henrietta aveţi experienţa unor competiţii olimpice, cu participare la FOTE. Dar acum vă veţi îndeplini visul oricărui sportiv, acela de a participa la Jocurile Olimpice. Cum trăiţi sentimentul? Aveţi emoţii sau încă nu vă gândiţi la asta? Cu atât mai mult cu cât pentru România va fi prima prezenţă a unor sportivi la snowboard.
– Simt emoţii şi curiozitate. Am mai participat la competiţii importante, inclusiv la FOTE, lucru care mă ajută mult. Participarea la Jocurile Olimpice este un vis devenit realitate, iar faptul că voi reprezenta România la snowboard, în premieră, este o mare onoare şi o motivaţie în plus.
– Ce obiectiv ai pentru Jocurile Olimpice?
– Obiectivul meu principal este să termin Jocurile Olimpice cu sentimentul că am dat tot ce am putut şi că am scos maximum din mine. Dacă voi reuşi acest lucru, voi fi mulţumită şi mândră de mine, indiferent de rezultat.
– Ai fost declarată purtătoare de drapel la una dintre cele patru ceremonii de deschidere. Cum ai primit această veste şi ce înseamnă pentru tine faptul vei fi purtătoare de drapel?
– Am primit vestea cu multă bucurie şi emoţie. A fost o surpriză şi o mare onoare pentru mine. Faptul că voi purta drapelul României la ceremonia de deschidere înseamnă foarte mult şi reprezintă o recunoaştere a muncii depuse până acum. Sunt mândră să îmi reprezint ţara şi voi încerca să trăiesc acest moment cu responsabilitate şi recunoştinţă.
Consemnare de LIVIU C.