Agricultură/Ecologie
Discuţii privind impactul studiului publicat de Ministerul Mediului privind monitorizarea genetică a ursului asupra Băilor Tuşnad şi asupra managementului local al relaţiei om-urs
În prima parte a lunii februarie, la Băile Tuşnad a avut loc o consultare, a cărei temă a fost coexistenţa om-urs, şi la care au participat reprezentanţi ai unor organizaţii şi instituţii publice de mediu, precum şi ai autorităţii publice locale.
La finalul discuţiilor, care s-au axat mai mult pe activitatea Asociaţiei Project Bag, a fost abordată o temă extrasă în urma publicării de către Ministerul Mediului al proiectului intitulat Implementarea Planului naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România, respectiv al studiului privind Zonarea managementului speciei urs brun în România. Iar acest studiu ar urma să devină un act legislativ.
István Imecs, vicepreşedintele Asociaţiei Project Bag, arăta că în cadrul acestei zonări a fost realizată şi o hartă, în care arealele cu culoarea roşie reprezintă managementul conflictelor, cele cu maro sunt zonele în care se va putea practica vânătoarea tradiţională, iar cele verzi sunt ariile protejate, în principiu suprapunându-se cu siturile Natura 2000.
„Am vrut un pic să discutăm despre zonarea managementului pentru că, cum bine ştim, Băile Tuşnad nu are extravilan. Imediat cum ieşim din oraş, intrăm pe suprafaţa comunei învecinate”, spunea István Imecs. Acesta arăta că există colaborare între Băile Tuşnad şi comunele învecinate, însă dacă oraşul ar avea un extravilan mare, atunci s-ar putea implementa multe activităţi care să ajute intravilanul.
„Pe noi – arăta István Imecs – ne interesa să avem un pic de impact asupra a ceea ce se întâmplă în zona oraşului, ca să eliminăm atractanţii, cum sunt anumite zone unde se hrăneşte ursul în scop turistic, în contextul în care aceste observatoare au potenţialul de a atrage ursul.
Şi atunci, pentru noi, pentru siguranţa comunităţii ar fi bine ca să putem interveni un pic sau să putem avea un impact asupra ceea ce se întâmplă şi în jurul nostru. Ar fi fost extrem de bine dacă ar fi existat o zonă de buffer (tampon – n.r.), de exemplu, în jurul comunităţilor, unde se mai poate interveni şi altfel, sau se poate implementa anumite activităţi”.
Această propunere a fost discutată cu Ramon Jurj, care este responsabilul de activitate în cadrul studiului amintit. Iar Ramon Jurj afirma că nu se poate propune o zonă tampon pentru că în cadrul legislaţiei actuale nu există o asemenea categorie.
„Ca pentru Băile Tuşnad să fie un avantaj ceea ce este în acest studiu, am considerat că e bine să discutăm un pic despre această zonare, posibilităţile noastre de a interveni asupra studiului, care este doar un studiu în momentul de faţă, şi să venim cu propuneri care ar putea îmbunătăţi situaţia în caz în care identificăm probleme”, spunea vicepreşedintele Asociaţiei Project Bag.
István Imecs mai arăta faptul că într-un Ordin apărut spre sfârşitul anul trecut se prevede că hrănirea sub orice formă a exemplarelor de urs aflat în stare de libertate este interzisă şi se poate sancţiona cu amendă între 10 şi 30 de mii de lei. În acest sens, Ramon Jurj a comunicat Asociaţiei Project Bag că în judeţul Braşov au fost deja intervenţii unde s-a hrănit ursul în scop turistic şi a propus ca membrii asociaţiei să identifice zonele în care nu ar trebui să fie aceste activităţi turistice, iar ulterior să le transmită autorităţilor competente.
Legat de subiectul hrănirii urşilor, Mihai Pop, cercetător în cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse Montane din Miercurea-Ciuc, arăta că în mediul academic opiniile sunt împărţite, cu o pondere foarte mare a celor care susţin că hrănitul, indiferent de specie, duce la o formă de habituare, care la unele specii este mai acceptată, la altele e mai puţin acceptată. Spunea că americanii au interzis total hrănitul spre sfârşitul anilor ’60, iar în Europa au această practică statele foste comuniste, care, în vechiul sistem, au dorit creşterea populaţiei în scopul vânătorii.
„Problema este că la noi, în România, nu este reglementat – afirma Mihai Pop.
De exemplu, legislaţia interzice vânătoarea la nadă, la urs. Legea vânătorii din 1996. Teoretic, noi nu avem voie să vânăm urs la nadă.
Dar practica continuă la aceste observatoare. Problema este că dacă noi nu avem capacitatea de a înţelege care e minimul de observatoare care nu produce habituare, atunci nu putem să ştim care e impactul hrănitoarelor. Reţeaua de acum s-ar putea să aibă impact bun în anumite zone, dar în altele s-ar putea să aibă un impact negativ.
Deci suntem într-o zonă gri cu hrănitul. Problema este că nu ştim cât se hrăneşte, unde se hrăneşte, nimeni nu ştie la nivel naţional ce se întâmplă. Nici măcar Garda Forestieră nu are o listă sau o hartă cu unde sunt punctele de hrănire.
(…) Dacă ai o zonă cu habitate de proastă calitate, atunci e normal că densitatea e mai mică. Având o densitate mai mică de specie, ai şi cota mai mică, pentru că populaţia e mai mică. Şi atunci ce faci?
Dai hrană artificială ca să tragi de la vecin ursul sau mistreţul în spaţiul tău, ca să nu vorbim despre urs. În momentul ăla schimbi şi toată dinamica în zona respectivă. În momentul în care tu nu mai hrăneşti pentru că nu-i sezon de vânătoare, pentru că unii nu hrănesc tot timpul, atunci apare o problemă.
Animalul ăla e obişnuit cu zona respectivă şi prima localitate sau primul lan de porumb pe care îl găseşte, se aruncă în el”.
„Zonare inutilă”
Legat de zonarea amintită în studiu, Mihai Pop afirma că e „total inutilă”. „De fapt, nici nu e o zonare. E un filtru şi au zis tot ce e intravilan e zona de management, tot ce e arie protejată e zona cheie pentru conservare, tot ce înseamnă zonă marginală nu se justifică, pentru că e o zonă în care nu există urs”, spunea cercetătorul din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse Montane.
Acesta era de părere că zonele, pentru a fi funcţionale, ar fi trebuit să aibă o justificare geografică, cu bariere naturale sau antropice şi să includă comunităţi care să colaboreze împreună, pentru că degeaba Băile Tuşnad face tot ce trebuie, dacă comuna vecină nu.
„Făcând insule pe intravilan, nu fac altceva decât să menţină aceeaşi fragmentare a managementului. Vecinul care îşi face treaba, îşi curăţă terenul, îngrijeşte totul, e afectat de vecinul care nu îşi face treaba. Şi, din punctul meu de vedere, atunci nu va rezolva funcţional.
Intervenţii imposibile din cauza unor limitări legislative
În cadrul discuţiilor se arăta că în momentul de faţă sau în viitor, dacă studiul va fi inclus într-un Ordin, anumite intervenţii nu se pot face.
Astfel, Butyka Zsolt, primarul oraşului Băile Tuşnad, arăta că râul Olt împarte oraşul în două. Practic, sunt două asociaţii de vânătoare, fiecare având în administrare câte o parte a Oltului. Legea prevede că primăria poate încheia contract doar cu o asociaţie de vânătoare. Astfel, dacă este urmărit un urs, iar acesta traversează podul peste Olt, toţi se opresc, neavând vânător în cealaltă parte a malului.
Au fost chiar şi discuţii între vânători pe acest subiect, unul susţinând că trebuie să meargă celălalt pentru că are contract încheiat, celălalt a susţinut că nu poate, pentru că nu se află pe domeniul său de vânătoare.
Pe viitor, István Imecs dădea exemplul oraşului Băile Tuşnad, unde ai putea face intervenţie, dar la un metru distanţă, unde e o zonă de conservare, nu mai poţi.
Legat de această speţă a râului Olt, dar şi concluzionând problema zonării, Mihai Pop afirma că „a avea o zonare presupune din start o negociere şi o discuţie şi o dezbatere continuă. Dar presupune şi o asumare foarte clară a rolului, nu individual, ci comunitar.
(…) Legislaţia spune că ai dreptul la un singur contract. (…) Dacă tu, ca gestionar, eşti parte din comunitate şi vrei să ajuţi comunitatea, n-ar trebui să-ţi condiţionezi ajutorul oferit comunităţii prin prisma unui contract.
Acelaşi lucru-l extrapolăm la zonele vecine. Dumneavoastră nu-l puteţi condiţiona pe primarul X să implementeze şi el nişte măsuri, pentru că nu aveţi autoritatea. Puteţi avea un gentleman agreement (o înţelegere – n.a.), să discutaţi, să spui că dacă tu nu faci ce trebuie, miroase şi la mine urât. Dar s-ar putea să nu vreau. De asta zonarea e un proces foarte dificil.
Şi ce s-a făcut în studiul acesta? S-a ales calea cea mai simplă. Să nu se supere proprietarii, să nu se supere administratorii de terenuri, administratorii de resurse, s-a zis asta e verde, asta e maro şi asta e roşu.
Deci nu e o zonare gândită să fie funcţională. E o zonare gândită să treacă repede administrativ, să rezolve nişte obligaţii pe care tot ei şi le-au asumat şi care, practic, nu va rezolva absolut nimic, pentru că (…) sunt foarte multe localităţi care sunt dependente de ceea ce se întâmplă în proximitate.
Nu există nicio localitate unde există conflicte cu urs care să zică, no, asta e numai problema mea în România.
Unde există conflicte cu urşi – şi sunt nişte hotspot-uri care sunt istoric cunoscute – e o problemă care implică o comunitate la încă o sută de kilometri în jur.
De aceea, zonele ar trebui să aibă o suprafaţă suficient de mare, să includă şi situl Natura 2000, şi comunităţi, şi păşuni, şi teren agricol, şi alte lucruri, şi să fie gândite să se poată autogestiona şi să îşi poată stabili propriile sisteme în baza unor principii”.
Aceste discuţii vor avea impact doar dacă se vor contura în propuneri care se vor înmâna factorilor de decizie, astfel încât să fie cuprinse în acele norme legislative ce sunt preconizate să fie adoptate.
